CE MÂNDRUȚĂ ARE MOȘUL

Vara s-a cam dus,

Toamna e pe plus,

Ploaia bate în fereastră,

O zăpad-atinge-o creastă.

Și pe munte îl îmbracă,

Într-o haină elegantă,

Nici brazii, nu se-arată,

În verdele, ce îl poartă.

Câmpul e brăzdat în flori,

Fără miile de culori,

Steluțe argintii, dansează,

Tot câmpul, albul, îl invadează.

Și pe stradă și în curte,

Neaua vine pe sub munte,

Numai crivățul ce-o bate,

Viscolind-o-n altă parte.

Iarna-i tare îndrăgită,

În cadouri, e făurită,

Și cu Moșul Nicolae,

În ghetuțe, e hărmălaie.

De bomboane și ciocolate,

Pentru mame, copii,nepoate,

După aceea Moș Gerilă,

Poposește și-ntr-o vilă.

Pe la Muntele Cocoșul,

O vizită venită, de la Moșul,

Un flăcău primi o floare,

Chiar dacă-i zăpadă mare.

Moșul, o aduse cu săniuța,

Și plângea de udă batistuța,

Că-l pierduse pe făt-frumos,

Pe pârtie, pe deal în jos.

La gândul nou, de Anul Nou,

Primise-n dar, un alt fecior, cadou,

Și băiatul, cel cu viluța,

Se lăudă în tot satul, cu a sa mândruța!

Și în Seara de Ajun,

Sub Pomul de Crăciun,

Se lăsă, o liniște deplină,

Când magicul apare,

Ca o Lumină!

Din Cer de undeva – Se lăsă pe Inima amândurora!!!!

Autor Suzi Mirea