sâmbătă, 17 decembrie 2016

ALBUL FULGILOR DE NEA




Albul fulgilor de nea,
Din cer stele tot venea …
Porţi deschise lacrimi varsă,
Prin zăpadă urme lasă ...

Albul fulgilor de nea,
Din văzduh se tot cernea,
Un copil mai culegea,
 Fulgii, în pălmuţe se topea.

Albul fulgilor de nea,
Pe omul de zăpadă ningea,
Un fular pictat uşor,
În roua de seară a stelelor.

Albul fulgilor de nea,
Un cer albastru nu era,
Doar mişcări prin aer sunt,
De steluţe duse, de vânt!

Albul fulgilor de nea,
Pe solul cald - se topea,
Trei copii în deal urcară, şi
Pe-o sanie-n jos coboară.

Pe covor de stele, noi călcăm,
În Albul fulgilor de nea, visăm,
Iarna de sărbători ne adunăm,
 Poveşti de amintiri, depănăm. 

Gânduri bune pentru anul ce vine,
Trecutul de-acum, e-o amintire,
Tot timpul suntem în desăvârşire!
Cum sania alunecă fără cai de pe coline,
Aşa-i şi viaţa, ia-o aşa cum vine …, ….!

Te poţi ridica, cu tot ce ai în tine,
Fără lacrimi şi suspine …
O voce-acum îmi spune:
Viaţa-i desfăsurată prin albume,
Sau prin micile filme …
Prin telefon, sau aparate de firme!

Peisaje şi munţi de zăpadă,
Pe sub deal şi peste stradă,
O noapte, o îngheaţă toată,
Alunecăm şi nu-i prima dată.

O Iarnă-n promenadă,
În toată ţara-i aşezată,
În Albul fulgilor de zăpadă,
Aşternută-n colţuri în livadă.

Cade fulgul de prin brad,
Când pe glob l-am aşezat,
O luminiţă, apărută-n sat,
Din astre s-a aplecat –
Vestind naşterea unui Împărat.

De-acum se ştie, şi stiţi şi voi,
Cel ce a călcat printre noi,
Un Mesia veşnic luminos,
În trup şi suflet, E Iisus Christos!

 Suzi Mirea


sâmbătă, 17 septembrie 2016

Doar petale …




Doar petalele plutesc,
Le învârt, le ameţesc,
Vânt de primăVară,
Pe flori le doboară!

Doar petale se regăsesc,
Plecate-n univers ceresc,
Iar grădini, curăţate,
De flori vii, parfumate!

Doar petale mici pe jos,
Ating un sol, uşor ...
Când se scutură un nor,
În petale mii, venite-n zbor!

Din petale! Doar coboară!
Dăruite de natură ...
Iar prin cer, de pe-afară,
Pe pământ se află, iară!

Doar petale-acum şi mor,
Prin vântul, cel călător,
Doar petalele din vară,

Urcă-n zbor, colorând din nou –
Un cer pictat de micul curcubeu!


Autor Suzi Mirea



vineri, 8 iulie 2016

„DOR NEBUN”




O, de-ai şti să vii, la poarta mea,
Tu „dor nebun”, ascultă-mi inima,
Şi vino! Când te chem, acum,
Călător să fii, prin al meu drum.

De-ai şti să cobori, în inima mea,
C-un „dor nebun”, aşa te vrea,
Rămâi o dar, nu pleca curând,
Iubirea sacră, din tine izvorând...

În floare albastră, de mult uitată.
Nu te-ndepărta, mi-e dor, de-o soartă,
Ce nu apare, şi se lasă, căutată,
Iubire sacră! Hai vino, de îndată!

Te-am regăsit, şi acum sunt fericit!
De-acum, nu mai sunt umbrit,
Pe „dor nebun”, tot căutând,
Ţi-i se scurse viaţa, la amor visând!


Autor Suzi Mirea


marți, 31 mai 2016

MAI STAI UN PIC!




Mai stai un pic! Şi nu pleca!
O vorbă să-ţi mai spun,
Acum eşti trist şi nu claca,
Pe când cuvântul, e nebun!

Mai stai un pic! Totu-i ameţitor,
În viaţa asta, e-atât de uşor!
Să-ţi spun cuvinte de amor,
Pe la urechi şoptindu-ţi, trecător.

Mai stai un pic! Nu te-ncrunta!
Că vremea-i bună spre slava ta,
Ne-apropiarăm într-un sfârşit,
Suflete-n iubire, s-au contopit!


Autor Suzi Mirea


vineri, 29 aprilie 2016

LUMINĂ DIN LUMINĂ



Lumină din Lumină,
Coboară şi ne alină,
Aripi noi ne vom pune,
Viaţa veşnică-i în tine.

Lumină din Lumină,
Cerul iar ne-ntâmpină,
Cu Lumina lui Christos,
Chipul să ne fie luminos.

Din lumina sfÂNTÂ A Lui iISUS HRISTOS

Lumină din Lumină ...
Hai să cerem, hai să vină,
Să coboare şi pe Pământ,
Fiinţe mii în chip de sfânt,
Fiinţe vii din legământ!


PaŞte fericit! în luminÂ, pace, bucurie, armonie ...



duminică, 10 aprilie 2016

TOŢI LUCRĂTORII LUMINII



În Sufletul fiecăruia, Pacea să domnească,
Fie ca seminţele adevărului, să încolţească,
Precum mugurii, florile, pomii – înfloriţi ,
Din Viaţa-Dumnezeu, tot timpul călăuziţi,
Într-o oarecare măsură, – înlesniţi ,
Din fiinţa voastră ce-n curând, vreţi să deveniţi.

Un bun Gardian al acestui, – Pământ ,
Toţi Lucrătorii Luminii, să-şi ia avânt ,
Într-o lume nouă să păşiţi ,
Pe voi înşivă să vă depăşiţi,
În arte, poezii...sau ce vă doriţi,
Luaţi-vă curajul şi curând, ieşiţi ,
Cu ale voastre creaţii, cât de mici!

Că, –Buturuga mică răstoarnă carul mare,
Şi-această vorbă nu-i spusă la întâmplare!

************Suzi************

vineri, 1 aprilie 2016

EU SUNT CEL TREZIT




Eu sunt cel adormit,
Care s-a trezit …
Din lunga amorţeală,
Din negura vrăjeală!

A oblindelor străine,
Ce se plimbă pe la mine,
Prin ţărişoara mea ...
Un *peşte cu o stea*!

Acesta-i calificativul,
Pus de el, califul ...
Că bogăţiile noastre,
Au zburat spre zări albastre!

De la bravii noştri munţi,
Ce nu-s deloc cărunţi,
Doar cu aur, înveşmântaţi,
Că-i doar *lanţul din Carpaţi*!

Şi strămoşii ne tot cer, _
Să fim noi, cei din cer,
S-o iubim pe mama Gaia,
Soarele, ceaţa precum ploaia! 

Ne hrăneşte şi ne-ajută,
Să ne ridicăm din această brută,
Pâlcă neagră de covor …
Aşternută de secole, ca un maior!

Pe Pământ să nu mai fie,
Războaie şi-n bătălie …
Om să plece, om să vină,
Ca soldatul cel din mină!

Şi pe plaiul românesc,
Om la om să nu; cerşesc,
România-i vatra noastră,
În *Stea de Diamant* să crească!


Autor Suzi Mirea


sâmbătă, 12 martie 2016

UN MARTIE, CU SALBE DE MICŞUNELE




POVEŞTI DIN LUMEA MEA

În cale să răsară numai flori de Primăvară,
Pe la ferestre vrăbiuţele voioase, aripioară,
Soarele pe cer s-a aprins, la 12 fix, acum,
Să-mi arate că mă iubeşte, în faţă-mi stă pe drum.

Ziua, a început c-o ploaie de dimineaţă,
Se spune c-o să ai noroc, în viaţă ...
Chiar de ziua ta, când fericită eşti ...
Să te simţi iubită, ca şi, zâna din poveşti!

Mai pe seară când şi Soarele, se coboară,
O primesc pe Lună, cu -, o altă comoară,
O privesc prin fereastră, şi nu-i prima oară,
Luminează-mi calea, prin întunericul de-afară.

Sunt poveşti din lumea mea,
În ziua când, s-a născut o stea,
Dintr-un cer cu multe stele ...
În Martie, cu salbe de micşunele!


Autor Suzi Mirea


marți, 1 martie 2016

AM MAI PRIMIT O PRIMĂVARĂ




Am mai primit, O Primăvară ...
De nu e Soare, şi nu e Vară ...
Afară plouă, şi se strecoară ...
O zi-ncepută, cu multă speranţă,
Un Dar primit, în această viaţă!

Părinte, revarsă-Ţi Lumina Ta Aurie,
Azi, de ziua primăverii, de Întâi Martie,
În Aura mea, şi pe toţi cei ce îmi urează,
“La Mulţi Ani” din belşug 'Binecuvântează!

Fericirea, să-nflorească ca norii pe bolta cerească,
În fiecare casă, liniştea părintească, să domnească,
De la Tatăl, bucuria să coboare, din Casa Cerească,
Pe toţi fiii şi fiicele acestui tărâm, pace sufletească,
Acum şi-Aici, prin prezenţa Ta, să ne uimească …

Precum o floare, roşie şi parfumată, alb-albastră,
O zambilă, o lalea, ce se găseşte în fiecare glastră,
De Martie, vă urez să fiţi învăluiţi de iubirea părintească,
De la Tatăl Nostru, ce locuieşte veşnic, în inima noastră!

********** SUZI **********


P.S. La Mulţi Ani!
        Doamne, Domnişoare, Bunici, şi StrăBunici
        Toţi cei care aţi ajuns până aici … … …
        S-aveţi belşug pe mai departe … …
        În fiecare anotimp, an, ce ne desparte,
        Viaţa să ne fie, Viaţă îmbelşugată,
        O urare de la mine, şi mai mult de la Tată!


sâmbătă, 27 februarie 2016

POEZIA, ESTE-O MARE MUZĂ




Poezia-n sine, este-o mare muză,
Prin cuvinte-n joacă, se amuză,
Pe un scris se lasă, printr-un mare vers,
Ai îngrijă ce transmiți, din al tău univers.

Ea, revine-n gând, și-apoi plângând,
Se scurge prin glas, iar tremurând!
Dar, - Iubirea unei muze, - 
Vine și te iubește, fără scuze!

Te-a cucerit, și-n iubire te-a întrecut,
Să transmiți un vers, mai de demult, -

 Pe o mare, într-o apă lină,
Ți-i se oglindește, și în surdină,
Chipul tău, în chip de muză,
Zboară, precum zboară o frunză!

Prin mări, oceane, pe când apele se liniștesc,
Prin recitalul acestui Poem, ce frumos îl definesc,
Într-un vers prin Poezie, eu acum și-l îndrăgesc,
Prin muza mea dragă, Eu mi-l amintesc !!!


Autor Suzi Mirea


duminică, 14 februarie 2016

UN VALENTIN ȘI-O VALENTINĂ




O zi din sărbătoarea americană,
Un Valentin și-o mică Valentină,
Avem și noi, - prin România,
Ființe cu nume, cum e Iubirea.

În declarații de maximă, iubire,
Se-întrec iubiții, în devenire,
E ziua îndrăgostiților, și-a tuturor,
Oferind un ghiocel, o frezie color.

La bunici, mame, și la iubite,
Să ne-adresăm și în cuvinte,
Iubită Dragă, mândră stea,
Primește-n dar, dragostea mea.

Acum, și de-al nostru Dragobete,
Ne sunt scăldate, emoțiile, pe-îndelete,
Un dar, în visul lunii lui făurar,
Lasă-te cucerită, pentru că daru-i dar!


Autor Suzi Mirea


vineri, 5 februarie 2016

ÎNGER SUPREM




Eu Sunt Înger de lumină,
Trupul și mintea, sunt împreună,
Inima, de-mi va răspunde mai pe urmă,
Să vină, să ne pună-ntr-o cunună.

O lumină se coboară, vine-n noapte,
De va da din aripi, să se arate,
O să-i cer, să coboare pe fața mea!
Ia-mă și du-mă unde vei vrea.

Dulce, e a sa dulceață,
Ce mă scoate acum în față,
Să mă înalțe, până la cer,
Și să fiu un, Super Înger!


Autor Suzi Mirea


sâmbătă, 30 ianuarie 2016

PRIN TEMPLUL DE JAD




Primită-am fost în Templul de Jad,
O liniște deplină, în curând s-a lăsat,
O energie-n surdină, peste-al meu cap,
Din cerul prea înalt, de-acolo au plecat...

Primită-am fost în Templul de Jad,
Și-o melodie pe mine, m-a întâmpinat,
Am fost călăuzită, și primind un sfat...
Te iubim nespus, al tău vis s-a întemeiat.

Acum mergi frumos la tine-n pat –
Că se făcu ziuă, și-ai fost și, felicitat!

                 Suzi                



duminică, 24 ianuarie 2016

ȘEFU-I ȘEF




Șefu-i Șef și-n pielea goală,
De mai pui la socoteală,
Cum ar fi, -ntr-o baie comunală,
Și să-nfrunți o mică învoială.

De curând, să mergi și la Techirghiol,
Acolo, Șefu'e, cu mult mai gol,
În nămol e prins, și pare cam trist,
Nu e fudul, nu pare a fi turist.

La serviciu-când se prezintă,
Ca omul negru ca de plită,
Să nu te miri a-i spune, Șefu'
Să nu-l încurci cu omulețu’

Ce l-ai visat azi-noapte-n vis,
Te-ai speriat că nu-i descris,
Cum îl știai tu - altădată,
Alb şi cu plete, bălai la faţă!


Autor Suzi Mirea


luni, 18 ianuarie 2016

STELE MII în STELE VII




Iarna-i plină de steluțe,
Zugrăvită-n alb, străduțe,
Un furnicar de furnicuțe,
Furnici albe-n mii steluțe,
Stele mii din stele vii,
Cad întruna peste vii.

Noaptea, stele sus pe cer,
Iarna, stele curg din cer,
Stele vii și pe Pământ,
Cad întruna, fulg din vânt,
Pe Pământ să-l înzestreze,
Mantia albă să-l îmbrățișeze.

Pe copac, și prin câmpie, neaua s-a depus,
Fulgul ce coboară-viu, neîncetat de sus,
Stele în modele, când se mai și cern,
O zăpadă pură toată, scârțâie sub ger ...

Iarna stelele coboară și dansează-n ger,
Vara toate stau în noapte, luminate-n cer,
Luminează-mi calea toată, stea lumină cool,
Dintr-un car cu mii de stele, ai cazut-în albul pur...

Fulg din vânt – Așternut ești pe Pământ!


Autor Suzi Mirea


ANGEL'S

ANGEL'S